Mă numesc C.C., am 52 ani şi locuiesc in Deva.

            Primul contact cu fetele de la Punct Inima l-am avut în iulie 1998 la Întâlnirea Naţională a Tineretului Catolic (I.N.T.C.) din România care s-a ţinut la Cluj Napoca. Atunci am stat în cameră cu 2 dintre fete. Ştiam despre ele doar că se rugau mai mult decât restul tinerilor prezenţi la INTC.

            Apoi, în trenul cu care ne întorceam la Deva, o doamnă de naţionalitate română, a spus cuvinte jignitoare la adresa fetelor, fără nici un motiv. Pe mine mă durea stomacul de nervi şi greu m-am abţinut să nu ripostez violent. Atunci cred, mi-a fost prima data ruşine că sunt român. În schimb, cele 2 fete de la Punct Inima, zâmbeau şi aveau o faţă senină. Le-am întrebat mai tărziu dacă au înţeles bine ce le-a spus doamna aceea. Mi-au raspuns, tot zambind, ca da. A fost prima mea lecţie de toleranţă şi iubire primită de la Punct Inima.

            Când am revenit la Deva, relaţia mea cu Punct Inima a continuat frumos, îmi place să cred.

            În anul următor 1999, am fost la Bucuresti pentru întălnirea cu Papa Ioan Paul al II-lea şi am dormit vreo 2 nopţi la Punct Inima din Bucureşti. Atunci am văzut ce înseamnă ospitalitatea.

M-am simţit întotdeauna foarte bine, ori de cate ori am fost împreună cu fete de la Punct Inima. Dupa 18 ani de relaţie (mai apropiată sau mai puţin apropiată) cu Punct Inima, pot să spun că am învăţat ce înseamnă toleranţa, simplitatea, rugăciunea, dar mai ales Iubirea.

Mi-ar plăcea foarte mult să mai am veşti despre cele două fete cu care am fost la I.N.T.C. la Cluj Napoca in 1998, Margareta si Nathalie.

Îi mulţumesc lui Dumnezeu că am avut privilegiul să cunosc mai îndeaproape fetele de la Punct Inima, să-mi fie un bun exemplu în viaţă, chiar dacă nu am fost o elevă conştiincioasă la „lecţiile” primite.