Mă numesc C.I.S., am 39 de ani, lucrez în domeniul asistenţei sociale. Ştiu de existenţa Puncte Inima din liceu, asta ar fi anul de când au venit în Deva. Îmi amintesc foarte clar de vizita pe care am făcut-o împreună cu colegul meu de clasă. Pe vremea aceea voluntarele locuiau într-un bloc `de la orizont`, cum se mai numeşte aceea parte a oraşului. Vizita a fost înainte de Crăciun. Îmi amintesc că am împodobit pomul de Crăciun şi ne-am rugat în capelă. Am rămas impresionată. Nu ştiu cum de nu am mai mers în vizită. Probabil din timiditate, singură nu am avut curajul.

Gândindu-mă la ce să scriu despre Puncte Inima, ce înseamnă pentru mine mi s-a părut că cel mai bine e să scriu cum a ajuns în viaţa mea.

Singurătate. E un sentiment de care toată lumea fuge. Şi eu am fugit şi întotdeauna m-a ajuns din urmă.

„Când m-au părăsit.

Când îmi duceam sufletul împovărat

Încet şi neaşteptat

Dumnezeu m-a îmbrăţisat.” spunea poetul şi afirm şi eu. Când am dus această singurătate în faţa lui Dumnezeu, El m-a îmbrăţişat. Una dintre braţele Lui au fost şi sunt `apostolii` de la Puncte Inima.